Cum se rezolvă o Dilemă… prin ea însăşi
Pe pagina a 3 a celei mai noi Dileme Vechi, taman sub duelul pe care to-o-ot i-l refuză Andrei Pleşu lui Bucurenci pe tema “sus/jos comunismul”, ia uite ce zice Mircea Vasilescu despre Europa politică reală, concretă şi pernicios de propice întîlnirii extremelor:
(c) Playboy
“Am trăit s-o vedem şi pe-asta. Alessandra Mussolini [foto sus], nepoata Ducelui, este colegă de grup parlamentar european cu Daniela Buruiană şi cu ceilalţi peremişti „ai noştri“, descinşi de sub pulpana unui fost poet de curte al Marelui Conducător. Face parte şi asta, fie că ne place sau nu, din efectele „Europei Unite“. În anii ’80, cînd Corneliu Vadim Tudor se dezlănţuia împotriva „Europei Libere“ în paginile revistei Săptămîna şi îi dedica poeme femeii-savant Elena Ceauşescu, Alessandra Mussolini se bucura din plin de libertatea din Europa şi avea un alt concept despre feminitate, pozînd în ediţia italiană din august 1983 (apoi şi în cea germană, în noiembrie) a revistei Playboy şi emiţînd „cugetări“ precum aceasta: „Cînd eşti actriţă, lucrezi cu corpul. Fiecare actriţă face topless şi lucruri dint-astea; trebuie s-o faci“. În ciuda acestui „ideal al transparenţei“ şi a faptului că mai avea o rudă celebră, pe mătuşa Sophia Loren, juna Alessandra n-a făcut mare lucru ca actriţă. Aşa că s-a apucat de politică, înscriindu-se în Mişcarea Socială Italiană (MSI), un mic partid cu descendenţă declarat mussoliniană, care pe la începutul anilor ’90 încă îşi mai începea reuniunile cu salutul roman şi cu omagii aduse Ducelui, aşa cum, la noi, Corneliu Vadim Tudor şi ai săi îi aduceau omagii lui Ceauşescu.
[...]
De acord, „curentul“ reprezentat de acest grup e deocamdată marginal. Dar simpla lui prezenţă în Parlamentul European e obscenă. E ca şi cum Elena Ceauşescu ar fi pozat în Playboy.”
(Mircea Vasilescu, care a predat în anii ‘90 la Roma, este expert în probleme italiene.)
Related links: Zăvoranca în politică, pe urmele Cicciolinei
May 9th, 2020 at 3:28 am
generic sildenafil…
buy sildenafil…
May 20th, 2020 at 3:13 pm
men’s ed pills…
gnc ed pills…
May 23rd, 2020 at 7:35 pm
erectile dysfunction drugs…
cheapest ed pills online…
May 27th, 2020 at 10:50 pm
non prescription erection pills…
best ed pills online…
June 1st, 2020 at 5:52 am
generic cialis online…
generic cialis…
June 5th, 2020 at 10:13 pm
cvs pharmacy…
canada pharmacy…
June 11th, 2020 at 11:00 am
rx pharmacy…
online canadian pharmacy…
June 12th, 2020 at 11:42 pm
Buy cialis online…
Buy cheap cialis…
June 19th, 2020 at 7:42 am
order vardenafil…
levitra coupon…
June 23rd, 2020 at 2:52 pm
cheap levitra…
cheap levitra…
June 26th, 2020 at 2:31 am
vardenafil price…
vardenafil…
June 30th, 2020 at 9:16 pm
online casino with free signup bonus real money usa…
best online casino usa…
July 2nd, 2020 at 10:35 pm
big fish casino online…
slot games…
July 5th, 2020 at 2:01 am
viagra sildenafil…
cheap viagra online canadian pharmacy…
July 6th, 2020 at 10:23 pm
online casino slots no download…
live casino slots online…
July 9th, 2020 at 2:39 am
parx casino online…
online slots real money…
July 14th, 2020 at 9:32 am
cash loans…
quick cash loans…
July 17th, 2020 at 1:28 pm
cash loans…
cash loans…
July 20th, 2020 at 8:31 am
personal loan…
pay day loans…
July 23rd, 2020 at 6:34 am
viagra cost…
viagra prescription…
July 30th, 2020 at 7:07 am
cialis internet…
buy cialis…
August 1st, 2020 at 2:58 pm
cialis 5 mg…
cialis 20…
August 4th, 2020 at 6:48 am
cialis buy…
cialis to buy…
August 7th, 2020 at 3:27 pm
buy cialis…
cialis generic…
August 10th, 2020 at 1:18 pm
best online casino for money…
doubleu casino…
August 14th, 2020 at 8:30 am
casinos…
casino online real money…
August 18th, 2020 at 1:25 am
chumba casino…
online casino gambling…
August 24th, 2020 at 7:49 pm
canadian viagra…
viagra reviews…
August 27th, 2020 at 1:42 am
cheap generic viagra…
viagra sildenafil…
August 30th, 2020 at 4:27 am
purchase viagra…
viagra online canadian pharmacy…
September 2nd, 2020 at 3:37 pm
cialis online pharmacy…
buy cialis generic online…
November 21st, 2020 at 2:01 am
Viagra jelly…
Buy cheap viagra internet…
November 25th, 2020 at 5:39 am
Alternative for viagra…
Buy viagra now online…
November 26th, 2020 at 4:11 pm
How to get some viagra…
Cost of viagra…