Deferenţa face diferenţaHappy Navidad & Joyeux UE

Mi-am petrecut Sfîrşitul Lumii cu Beethoven

Bukarestalgie @ 22 December 2006

(c) Szomor
Acum 17 ani…
Pe 23 decembrie aveam programat un colocviu la socialism politic (în toate facultăţile se făceau obligatoriu bla-bla-logii din asta, care variau pe ani de la economie politică pînă la nu-ş-ce socialism expandat cu perje…), de fapt un examen scris, parţial… dar obligatoriu, dat fiind specificul ideologic (şi culmea! zbirul care ne preda mizeriile astea nu admitea copierea).
De pe 16-17 începînd, pierdeam nopţile pe Europa Liberă, ca să aflu ce se-ntîmplă la Timişoara. Dorinţa mea secretă era să vină revoluţia şi la Bucureşti, ca să scap de examenul ăsta oribil. Nu atît din scîrbă, cît din superstiţie vecină cu magia, m-am ţinut departe de imunda broşură cu Noua Revoluţie Agrară (sau Tezele din Iunie?) pe care o aveam de tocit.
Joi, pe 21, trebuia să merg cu o prietenă la Ateneu să vedem un concert de orgă. Era o fată foarte melomană cu care ieşeam pe atunci… Cînta excelent la pian, totuşi nu dăduse la Conservator, din defetism: alesese chimia. Pe atunci erau şi mai puţine locuri la admitere la Cons şi cum nici nu făcuse liceul de muzică, renunţase. Rămăsese cu un cult al Muzicii, avea-n casă busturi din alea de compozitori din ghips…
Pe atunci spectacolele începeau la 18.00… Nimic anormal, într-o epocă în care muncitorii terminau schimbul 1 la 15:00, iar personalul tesa (funcţionărimea, intelectualii) la 16:00, cel mult 17:00, cînd îi dădea portaru-afară.
Pe la 14:30 eu încă nu ştiam de mitingul lui Ceauşecu etc. Cum aveam bioritmul dereglat de atîtea nopţi de veghe, mă trezisem la prînz şi ieşisem pe Lacul Titan, să mă dezmeticesc aşa, ca un promeneur solitaire. Cînd hop: un prieten, Biţa Grigore, mă întoarce de pe aleea cu stejărei decorativi: – A început! – Fără mişto! – Da, l-au huiduit pe Ceauşescu la Palat…
Ne-am strîns mai mulţi la Biţa acasă şi butonam radioul. El cică avea un radio mai bengos… Parcă mai mult ca oricînd, şi Europa Liberă, şi BBC-ul şi Vocea Americii se auzeau cu un bruiaj asurzitor… Oricum, confuzia şi dezinformarea erau în aer.
Mă pomenesc că trecuse de 5 şi uitasem de rendez-vous! Fug acasă să-mi sun melomana (pe vremea aia n-aveam mobile, copii). Mai ales că biletele erau la ea… Nu răspunde nimeni. O fi plecat! Înfulec ceva şi plec în goană. Metroul – mai liber ca oricînd. Cîte un bătrîn, cîte o mamă strîngîndu-şi copilul mic cu o teamă indicibilă. Straniu, aproape înfricoşător… Noroc că aşa mergea mai repede şi puteam să ajung, dacă nu la timp, măcar la sfertul academic, – speram eu.
Mă dau jos la Romană. Pe peron o văd pe melomana mea, care cobora nervoasă scările. Fusese la Ateneu de la fără un sfert (maniacă!), unde găsise închis, ferecat, suspect. La fel, toate magazinele: Eva, ONT-ul, Leonida… Era indispusă că nişte golani se luaseră de ea. Erau probabil revoluţionari care o chemau să li se alăture.
Pare incredibil, dar fata asta avea o existenţă într-atît de estetică, într-atît era de devotată Muzicii, încît nu-şi dădea seama că se prăbuşeşte regimul sub ochii ei. Nu i-am dezvăluit nimic despre ce (ştiam eu, unul, că) se întîmplă. Am lăsat-o în coconul ei de armonie şi trăire sublimă.
Am condus-o acasă, unde am ascultat-o dezlănţuindu-se asupra claviaturii mai bine de-o oră. Uite aşa mi-am petrecut Sfîrşitul Lumii: am ieşit din ceauşism cu sonate de Beethoven. (Aşa cum intrăm azi în UE pe corul Simfoniei a Noua.)
Ne-am despărţit tîrziu, cu promisiunea de a nu rata următorul concert în oraş. M-am întors acasă la radioul meu, amorţit, anesteziat cu esteză pură. Examenul de socialism îmi fugise din minte ca un elicopter de pe bloc.
Episodul meu bravură avea să înceapă peste încă două zile, cînd am mers cu Iulian Comanescu “să apărăm facultatea de terorişti” şi am sfîrşit prin a scoate, alături alţi cîţiva, unul dintre primele ziare ale Revoluţiei, la o rotativă Gestaetner (am scris corect, Iuli?)…
Dar asta e altă poveste.
P.S. Nu m-am mai întîlnit de atunci cu marea mea melomană. Eu am intrat în altă lume, prea trepidantă, prea alertă… Ne-am mai sunat de complezenţă o vreme. Peste ani am aflat că e fericită alături de un amic de al meu muzician profesionist.

Leave a Reply