Uncategorized 22 December 2006, 7 Comments

În zilele în care se celebrează marea Naştere, mica mea familie (şi mai cu seamă soţia mea Alina) se pregăteşte de naşterea celui de al 2-lea copil.
Evenimentele ne-au luat un pic prin surprindere, drept pt. care s-ar putea să jucăm scena ieslei mai devreme decît prevăzut.
Rog să îmi acordaţi un răgaz pînă după Sf. Ioan încolo, cînd voi reveni pe blog – sper, Doamne ajută – cu veşti bune.
Pînă atunci vă fac urările de sarbatori fericite şi vă îndemn către selectul meu blogroll.
Cu bine în UE şi la mulţi ani!

Bukarestalgie 22 December 2006, No Comments

(c) Szomor
Acum 17 ani…
Pe 23 decembrie aveam programat un colocviu la socialism politic (în toate facultăţile se făceau obligatoriu bla-bla-logii din asta, care variau pe ani de la economie politică pînă la nu-ş-ce socialism expandat cu perje…), de fapt un examen scris, parţial… dar obligatoriu, dat fiind specificul ideologic (şi culmea! zbirul care ne preda mizeriile astea nu admitea copierea).
De pe 16-17 începînd, pierdeam nopţile pe Europa Liberă, ca să aflu ce se-ntîmplă la Timişoara. Dorinţa mea secretă era să vină revoluţia şi la Bucureşti, ca să scap de examenul ăsta oribil. Nu atît din scîrbă, cît din superstiţie vecină cu magia, m-am ţinut departe de imunda broşură cu Noua Revoluţie Agrară (sau Tezele din Iunie?) pe care o aveam de tocit.
Joi, pe 21, trebuia să merg cu o prietenă la Ateneu să vedem un concert de orgă. Era o fată foarte melomană cu care ieşeam pe atunci… Cînta excelent la pian, totuşi nu dăduse la Conservator, din defetism: alesese chimia. Pe atunci erau şi mai puţine locuri la admitere la Cons şi cum nici nu făcuse liceul de muzică, renunţase. Rămăsese cu un cult al Muzicii, avea-n casă busturi din alea de compozitori din ghips…
Pe atunci spectacolele începeau la 18.00… Nimic anormal, într-o epocă în care muncitorii terminau schimbul 1 la 15:00, iar personalul tesa (funcţionărimea, intelectualii) la 16:00, cel mult 17:00, cînd îi dădea portaru-afară.
Pe la 14:30 eu încă nu ştiam de mitingul lui Ceauşecu etc. Cum aveam bioritmul dereglat de atîtea nopţi de veghe, mă trezisem la prînz şi ieşisem pe Lacul Titan, să mă dezmeticesc aşa, ca un promeneur solitaire. Cînd hop: un prieten, Biţa Grigore, mă întoarce de pe aleea cu stejărei decorativi: – A început! – Fără mişto! – Da, l-au huiduit pe Ceauşescu la Palat…
Ne-am strîns mai mulţi la Biţa acasă şi butonam radioul. El cică avea un radio mai bengos… Parcă mai mult ca oricînd, şi Europa Liberă, şi BBC-ul şi Vocea Americii se auzeau cu un bruiaj asurzitor… Oricum, confuzia şi dezinformarea erau în aer.
Mă pomenesc că trecuse de 5 şi uitasem de rendez-vous! Fug acasă să-mi sun melomana (pe vremea aia n-aveam mobile, copii). Mai ales că biletele erau la ea… Nu răspunde nimeni. O fi plecat! Înfulec ceva şi plec în goană. Metroul – mai liber ca oricînd. Cîte un bătrîn, cîte o mamă strîngîndu-şi copilul mic cu o teamă indicibilă. Straniu, aproape înfricoşător… Noroc că aşa mergea mai repede şi puteam să ajung, dacă nu la timp, măcar la sfertul academic, – speram eu.
Mă dau jos la Romană. Pe peron o văd pe melomana mea, care cobora nervoasă scările. Fusese la Ateneu de la fără un sfert (maniacă!), unde găsise închis, ferecat, suspect. La fel, toate magazinele: Eva, ONT-ul, Leonida… Era indispusă că nişte golani se luaseră de ea. Erau probabil revoluţionari care o chemau să li se alăture.
Pare incredibil, dar fata asta avea o existenţă într-atît de estetică, într-atît era de devotată Muzicii, încît nu-şi dădea seama că se prăbuşeşte regimul sub ochii ei. Nu i-am dezvăluit nimic despre ce (ştiam eu, unul, că) se întîmplă. Am lăsat-o în coconul ei de armonie şi trăire sublimă.
Am condus-o acasă, unde am ascultat-o dezlănţuindu-se asupra claviaturii mai bine de-o oră. Uite aşa mi-am petrecut Sfîrşitul Lumii: am ieşit din ceauşism cu sonate de Beethoven. (Aşa cum intrăm azi în UE pe corul Simfoniei a Noua.)
Ne-am despărţit tîrziu, cu promisiunea de a nu rata următorul concert în oraş. M-am întors acasă la radioul meu, amorţit, anesteziat cu esteză pură. Examenul de socialism îmi fugise din minte ca un elicopter de pe bloc.
Episodul meu bravură avea să înceapă peste încă două zile, cînd am mers cu Iulian Comanescu “să apărăm facultatea de terorişti” şi am sfîrşit prin a scoate, alături alţi cîţiva, unul dintre primele ziare ale Revoluţiei, la o rotativă Gestaetner (am scris corect, Iuli?)…
Dar asta e altă poveste.
P.S. Nu m-am mai întîlnit de atunci cu marea mea melomană. Eu am intrat în altă lume, prea trepidantă, prea alertă… Ne-am mai sunat de complezenţă o vreme. Peste ani am aflat că e fericită alături de un amic de al meu muzician profesionist.
Uncategorized 21 December 2006, No Comments

“Rusia, spre deosebire de Romania si alte tari fost comuniste din Europa de Est, nu va incerca niciodata (cel putin in viitorul apropiat) sa puna in discutie si sa vorbeasca despre comunismul sau ca fiind un sistem ilegitim. Acest lucru nu e posibil din simplu motiv ca el este asumat si integrat deja in propria istorie colectiva si se merge mai degraba pe o linie a concilierii nationale. URSS este, alaturi de Rusia tarista, parte a istoriei ruse, iar Stalin e un erou sau personaj istoric alaturi de Ivan cel Groaznic sau Petru I. Moscova este un oras in care regasesti cel putin in aceeasi masura si elemente ale epocii tariste, si elemente ale epocii comuniste. Steaua sovietica sta nestingherita alaturi de vulturul cu doua capete, iar Mausoleul lui Lenin e langa Kremlinul tarilor. In acelasi timp, sondajele si realitatea rusa ne spun ca nimic din trecut nu se poate repeta, nimic nu mai poate reveni la ceea ce a fost si chiar si cei care isi doresc acest lucru sunt pe cale de disparitie.”
Vasile Ernu, Nu vă temeţi tovarăşi, şi Lenin s-a privatizat!


(c) Ioana Alexe

(Dacă deja s-au notat coincidenţele astea, sorry. Eu acum m-am prins.)

  • Şi atunci au picat la fel zilele în săptămînă: 21 decembrie joia, 22 vinerea… respectiv, pentru timişoreni, 16 sîmbăta şi 17 duminica.
  • Şi atunci era o iarnă caldă ca şi acum.
  • Şi atunci preşedintele României se răcise faţă de Kremlin.
  • În vizita din Iran din 18 decembrie, Ceauşescu a condamnat (pentru ultima oară) capitalismul. În vizita de la Parlament, pe 18 decembrie a.c., Băsescu a condamnat (pentru prima oară) comunismul.
Bukarestalgie, arhivă 21 December 2006, 1 Comment

(c) Silviu Gheţie
Ne dă carne, lapte, brînză şi ciocolată mov. Celor mai eleganţi dintre noi le dă talpa de la pantofi. Celor mai gurmanzi le dă din cînd în cînd cîte o limbă (cu măsline), iar super-rafinaţilor le rezervă frageda pizdulice… În alte capitale, mai celebre decît a noastră, i se acordă prioritate absolută pe trotuar şi carosabil. În urbea numită după ciobanul Bucur, zeiţa Vacă lasă azi urme ceva mai discrete… Dar semnificative pentru cine ştie să adulmece…

Vaca din raft

Ani de zile ne-a privit de pe cutiile unui producător de lapte UHT. Cam pierdută în ceaţă şi cam tenebroasă. Verde, roşie sau albastră, în funcţie de procentele de grăsime. Pentru copii, acelasi producator propune varianta cu ciocolată, cu o vacuţă mai simpatică pe ambalaj şi un brand uşor diferit. Normal, nu? O vacă serioasă, credibilă, matură, pentru target-ul adult; şi o viţică şturlubatică, ronţăind ciocolată şi împroşcîndu-şi apoi target-ul infantil cu lăptic ciocolatiu din ugeru-i precoce, într-un spot animat gen Cow & Chicken. Marketing bazat, calculat, greu de înfruntat, nu?
… “Mu”. De la o vreme, pe acelaşi raft şi-a făcut loc viţeluşa cu voce de fetiţă care cu mîndrie se autodefineşte ditai vaca, dîndu-se în leagăn pîn-ajunge în pătuţ, unde îl parodiază pe lupul din Scufiţa Roşie. Şi noua vacuţă, al carei nume rimează cu “mulga”, e şi roşie, şi albastră, şi verde, şi de toate culorile cocktail-urilor de supt cu paiul la orice vîrstă.
E o lecţie pe care o poţi învăţa de la Milka, Skinny Cow sau La Vache qui rit. Dar e un adevăr pe care pur şi simplu îl poţi experimenta, departe de biroul cubizat, cu PC network şi aer condiţionat: în vecinătatea vacilor, indiferent de vîrsta biologică, devenim cu toţii mai mici. Mai simpli. Mai tîmpi. (A se citi mai fericiţi.)

… Mai primitivi?
E o vacă pe acoperişul oraşului. Le Bœuf sur le toît în varianta bucureştenească. La fel ca faimoasa locandă pariziană, actuala Lăptărie Enache, amplasată la etajul superior al Teatrului Naţional, poartă amprenta avangardei artistice de acum un veac. Figuri de corifei ai dadaismului şi semizei ai dandysmului te privesc din cadră, alături de vaca saşie din tablă polizată care ţine de emblemă a celui mai faimos club bucureştean de muzica live. Club mai putin fiţos decît omologul său francez, cu care împărtaşeşte memoria lui Tristan Tzara. Redeschiderea fostului cuib al avangardiştilor a avut loc la mijlocul anilor ’90, în plină epoca de revendicări orgolioase ale primatului românesc în materie de avangardă. Ca botez al scenei, Lăptăria a avut parte în 1996 de un adevarat spectacol dadaist restituit de Valery Oisteanu, alături de cel care şi-a mutat aici pianul – Johnny Răducanu, legendara verigă cu epoca lui Malagamba.
De atunci încoace – spiritul saşiu al vacii-balansoar (asemenarea cu căluţul de copii e încă o aluzie la Dada…) s-a infiltrat în atmosferă şi se simte la toate performance-urile, de la muzica medievală pînă la cea electronică: inovaţie prin primitivism.
Că apoi Boul de pe acoperiş a devenit un balet al lui Cocteau şi Milhaud, iar Lăptăria lui Enache – o “ciripitura” a lui Mircea Vintilă – ţine de parfumul local. Important e că, şi-ncolo şi-ncoace, acelaşi totem bovin ne veghează.

Iar cînd totemul se înmulţeste…
Devine cireadă. Cum e cea a vacilor din fibră de sticlă de la Cow Parade, devenite suporturi pentru picturi cu tematica europeană (şi în general cosmopolită) ale tinerilor artişti locali. Totem ce poate deveni tabu, în campania anti-vandalizare care, de voie-de nevoie, a însotit campania Vacilor:
“Ai peste 7 ani? Mai mult de 30 de kg? Eventual burtă? Ai mîzgălit, murdărit sau chiar escladat vreuna din văcuţele din Bucureşti? Atunci esti un BOU!”
Judecînd după tocirea picturii, se pare ca mulţi boi – cu aplecări de tauri de montă – au reacţionat în felul lor aparte la arta fără soclu de pe trotuarele Capitalei. E poate singurul prilej de a face rodeo cu un animal mai mult decît dresat.
După care, e de ajuns sa te sui în troleul din staţia de alaturi si cobori la celălalt capat, în vecinatatea unor întinderi verzi pe care nu rareori zareşti vaci în carne şi coarne pascînd, mugind şi mergind agale, aşa…

… ca într-un “Car cu boi” de Grigorescu:
Semn că avem şi noi tradiţie în arta cu tematică bovină. Iar cînd ne gîndim că un Bou de Grigorescu se vinde mai scump decît recent licitatele văcuţe, chiar că te-mpunge taurin un ditai orgoliul protocronist!

Un popor bovin
Azi, cînd e atît de trendy să discutăm despre brand-uri şi branding, să ne amintim că, la origine, brand semnifică nu altceva decît fierul roşu cu care văcarii işi însemnează viţeii, marcîndu-şi astfel proprietatea. De aici pînă la conceptul de marcă aureolată de valori – e un drum interesant de urmărit.
Mai interesant însă este să observăm că poporul cel mai dornic să se afişeze înţolit în brand-uri este poate cel bucureştean. Deducţia e simplă: bucureştenii sînt o cireadă consumistă. Prea se lasă de bunăvoie branduiţi. Stigmatizaţi de fierul înroşit care a înlocuit orizonturile roşii.

Oriunde ai fi dai de urma lor
A vacilor. Aici, în oraşul lui Bucur Ciobanul din legendă şi a lui Mircea Ciobanul din istorie. Oraşul unor celebre târguri şi locaşuri de sacrificiu dedicate vacii: Oborul, Vitanul, Abatorul – devenite toponime, merceonime şi adevărate sinonime ale bucureştenismului. Idem istorica Mînăstire Văcăreşti şi Zona Barbu Văcărescu, cea vînată azi de agenţii imobiliari.
Să dea bizar apelul la reîntoarcerea-n natură al organizatorilor Cow Parade-ului într-un oraş în care se mai simte încă damf de baligă bovină? Şocul vizual şi mentalitar al unei vacuţe pictate din Monte Carlo sau Barcelona să se simtă diminuat în Bucureşti? Să fie acesta perceput ca…

O formalitate a integrării…
… asemeni celeilalte, în sensul contrar al siluirii naturii de catre cultură, la care au fost constrînse vacile româneşti prin cercelarea standardizată cu placuţe galbene cu cod de bare?!
Ne-nvaţă Europa ce-s alea vaci? Ne dau birocraţii de Bruxelles revolvere să le “asomăm”? În timp ce artiştii lor faliţi ne instalează machete de vaci pe caldarîm, de parcă n-am şti ce-s alea…
Dar ce bine ne prinde-n grajd cîte-o olandeză de mare productivitate de la ajutoare…
Nu întîmplător…

Însăşi Europa e o vacă
Mai precis, o iubire a lui Zeus metamorfozat în taur alb – după cum ne-a lăsat în scris Exilatul de la Tomis. Europa, ca figură mitologică, e o fată călare pe taur. Şi, aşa cum Leda trece metonimic în lebăda jupiteriană care o fecundează, la fel prinţesa feniciană răpită de taurul Olimpului se preschimbă ea însăşi într-o ditai vaca!
Ţărmul pe care s-a produs silita acuplare nemuritor-muritoare i-a luat acesteia numele: Europa. Un continent. Mai nou, o instituţie. O mapă cu dosare. Un acquis.
Rămînînd o himeră care deopotrivă ne atrage şi ne înspăimintă. Şi, din cînd în cînd în istorie, ne mai şi regulează…

(articol apărut acu
m un an în Re:publik)
Uncategorized 20 December 2006, No Comments

“Va urez reclame cu logouri avand caciulite rosii de Craciun. Si felicitari care incep cu “Fie ca Noul An sa va aduca…” SMS-uri fericite!”
Blogariu

Uncategorized 19 December 2006, No Comments

“… comunismul românesc nu e “comunismul”, e un comunism (?) second-hand, exact cum Vadim e un Jirinovski mult prea second hand, aşa cum Băsescu e un Putin second-second hand!!”
Mihail Vakulovski

Uncategorized 18 December 2006, No Comments

“Arhimede a fugit gol si tipand pe strazi ca sa proclame o descoperire si un adevar; in schimb nu stiu ca vreuna din minciunile care au nenorocit lumea asta sa fi fost rostita de oameni in pielea goala. Sau, macar, in pantaloni scurti. Nu, de regula prostiile ticaloase sau criminale sunt spuse de “nume”, de branduri, cu fete lipsite de zambet si discursuri lipsite de umor. Solemnitatea este un joc fara prea multa noima pentru orice om cinstit, in schimb este o necesitate absoluta pentru toti escrocii. Nu, nu afirm ca ziaristi si lideri de opinie ar trebui sa apara in public in costumul lui Adam. Afirm doar ca ar trebui sa dam mai putina importanta costumului, si mai multa persoanei. Haina nu face pe om; solemnitatea nu e seriozitate; iar aparentele nu inseala din alt motiv decat pentru ca lumea le da prea multa importanta.”
Doc pe HotNews Blog

telalîcuri 15 December 2006, 2 Comments

Radu Şerban şi Nicoleta Dumitru, proprietarii lanţului de librării Cărtureşti, confirmă public ceea ce a circulat ca zvon prin 2000. Se ştie că librăria “princeps” din Quinet s-a numit iniţial… Cărtăreşti. Ce nu se ştie e că într-o zi Mircea Cărtărescu i-a rugat să schimbe brandname-ul, pe motiv de confuzie cu propriul nume. A făcut-o fără citaţie şi fără scandal public. Şi, evident, fără pretenţii despăgubitoare. (Poet, dom’le…)
“[Numele] Cartaresti a fost ales pentru rezonanta sa de „sat al cartii”, „cetate a cartii”. La numai cateva saptamani de la deschidere, am realizat ca publicul nostru a asociat numele librariei cu cel al lui Mircea Cartarescu. Ne-a cautat el insusi pentru a ne ruga sa facem o modificare numelui intrucat primea foarte multe telefoane de „felicitare” pentru libraria proaspat deschisa.”
Cariere via Mihaela Berneagă

Uncategorized 15 December 2006, 6 Comments


(c) Bükreş

… în privinţa pretenţiilor acestuia din urmă faţă de operatorul telecom Zapp care chipurile ar fi exploatat abuziv imaginea lui Ceauşescu senior (no hyphenation):

Scrisoare deschisa domnului Valentin Ceausescu

Stimate domn,
am urmarit cu mare atentie spotul Zapp in care tatal dumneavoastra rosteste citeva replici. Dati-mi voie sa va spun ca e prima oara cind il ascult cu adevarat, desi am 40 de ani – deci minim 20 am trait expus la mesajele dumnealui.
Dom’le, nu e rau! Atitudinea corporala e buna, dinamica si frazarea sunt ok. Mesajul e deasemeni puternic si convingator. Pur si simplu ABIA ACUM l-am inteles!…
In aceste conditii, pe bune, aveti de plata la Zapp! Daca nu erau ei, nimeni nu l-ar fi ascultat vreodata pe tatal dumneavoastra, cu atentia pe care o merita.
Traiasca si infloreasca deci!
Cu intreaga pretuire,
Lucian Mindruta,
fost membru UTC, PCR, UTLM, PTAP, ETC