În zilele în care se celebrează marea Naştere, mica mea familie (şi mai cu seamă soţia mea Alina) se pregăteşte de naşterea celui de al 2-lea copil.
Evenimentele ne-au luat un pic prin surprindere, drept pt. care s-ar putea să jucăm scena ieslei mai devreme decît prevăzut.
Rog să îmi acordaţi un răgaz pînă după Sf. Ioan încolo, cînd voi reveni pe blog – sper, Doamne ajută – cu veşti bune.
Pînă atunci vă fac urările de sarbatori fericite şi vă îndemn către selectul meu blogroll.
Cu bine în UE şi la mulţi ani!
“Rusia, spre deosebire de Romania si alte tari fost comuniste din Europa de Est, nu va incerca niciodata (cel putin in viitorul apropiat) sa puna in discutie si sa vorbeasca despre comunismul sau ca fiind un sistem ilegitim. Acest lucru nu e posibil din simplu motiv ca el este asumat si integrat deja in propria istorie colectiva si se merge mai degraba pe o linie a concilierii nationale. URSS este, alaturi de Rusia tarista, parte a istoriei ruse, iar Stalin e un erou sau personaj istoric alaturi de Ivan cel Groaznic sau Petru I. Moscova este un oras in care regasesti cel putin in aceeasi masura si elemente ale epocii tariste, si elemente ale epocii comuniste. Steaua sovietica sta nestingherita alaturi de vulturul cu doua capete, iar Mausoleul lui Lenin e langa Kremlinul tarilor. In acelasi timp, sondajele si realitatea rusa ne spun ca nimic din trecut nu se poate repeta, nimic nu mai poate reveni la ceea ce a fost si chiar si cei care isi doresc acest lucru sunt pe cale de disparitie.”
Vasile Ernu, Nu vă temeţi tovarăşi, şi Lenin s-a privatizat!
(c) Ioana Alexe
(Dacă deja s-au notat coincidenţele astea, sorry. Eu acum m-am prins.)
- Şi atunci au picat la fel zilele în săptămînă: 21 decembrie joia, 22 vinerea… respectiv, pentru timişoreni, 16 sîmbăta şi 17 duminica.
- Şi atunci era o iarnă caldă ca şi acum.
- Şi atunci preşedintele României se răcise faţă de Kremlin.
- În vizita din Iran din 18 decembrie, Ceauşescu a condamnat (pentru ultima oară) capitalismul. În vizita de la Parlament, pe 18 decembrie a.c., Băsescu a condamnat (pentru prima oară) comunismul.
Vaca din raft
… “Mu”. De la o vreme, pe acelaşi raft şi-a făcut loc viţeluşa cu voce de fetiţă care cu mîndrie se autodefineşte ditai vaca, dîndu-se în leagăn pîn-ajunge în pătuţ, unde îl parodiază pe lupul din Scufiţa Roşie. Şi noua vacuţă, al carei nume rimează cu “mulga”, e şi roşie, şi albastră, şi verde, şi de toate culorile cocktail-urilor de supt cu paiul la orice vîrstă.
E o lecţie pe care o poţi învăţa de la Milka, Skinny Cow sau La Vache qui rit. Dar e un adevăr pe care pur şi simplu îl poţi experimenta, departe de biroul cubizat, cu PC network şi aer condiţionat: în vecinătatea vacilor, indiferent de vîrsta biologică, devenim cu toţii mai mici. Mai simpli. Mai tîmpi. (A se citi mai fericiţi.)
… Mai primitivi?
E o vacă pe acoperişul oraşului. Le Bœuf sur le toît în varianta bucureştenească. La fel ca faimoasa locandă pariziană, actuala Lăptărie Enache, amplasată la etajul superior al Teatrului Naţional, poartă amprenta avangardei artistice de acum un veac. Figuri de corifei ai dadaismului şi semizei ai dandysmului te privesc din cadră, alături de vaca saşie din tablă polizată care ţine de emblemă a celui mai faimos club bucureştean de muzica live. Club mai putin fiţos decît omologul său francez, cu care împărtaşeşte memoria lui Tristan Tzara. Redeschiderea fostului cuib al avangardiştilor a avut loc la mijlocul anilor ’90, în plină epoca de revendicări orgolioase ale primatului românesc în materie de avangardă. Ca botez al scenei, Lăptăria a avut parte în 1996 de un adevarat spectacol dadaist restituit de Valery Oisteanu, alături de cel care şi-a mutat aici pianul – Johnny Răducanu, legendara verigă cu epoca lui Malagamba.
De atunci încoace – spiritul saşiu al vacii-balansoar (asemenarea cu căluţul de copii e încă o aluzie la Dada…) s-a infiltrat în atmosferă şi se simte la toate performance-urile, de la muzica medievală pînă la cea electronică: inovaţie prin primitivism.
Că apoi Boul de pe acoperiş a devenit un balet al lui Cocteau şi Milhaud, iar Lăptăria lui Enache – o “ciripitura” a lui Mircea Vintilă – ţine de parfumul local. Important e că, şi-ncolo şi-ncoace, acelaşi totem bovin ne veghează.
Iar cînd totemul se înmulţeste…
Devine cireadă. Cum e cea a vacilor din fibră de sticlă de la Cow Parade, devenite suporturi pentru picturi cu tematica europeană (şi în general cosmopolită) ale tinerilor artişti locali. Totem ce poate deveni tabu, în campania anti-vandalizare care, de voie-de nevoie, a însotit campania Vacilor:
“Ai peste 7 ani? Mai mult de 30 de kg? Eventual burtă? Ai mîzgălit, murdărit sau chiar escladat vreuna din văcuţele din Bucureşti? Atunci esti un BOU!”
Judecînd după tocirea picturii, se pare ca mulţi boi – cu aplecări de tauri de montă – au reacţionat în felul lor aparte la arta fără soclu de pe trotuarele Capitalei. E poate singurul prilej de a face rodeo cu un animal mai mult decît dresat.
După care, e de ajuns sa te sui în troleul din staţia de alaturi si cobori la celălalt capat, în vecinatatea unor întinderi verzi pe care nu rareori zareşti vaci în carne şi coarne pascînd, mugind şi mergind agale, aşa…
… ca într-un “Car cu boi” de Grigorescu:
Semn că avem şi noi tradiţie în arta cu tematică bovină. Iar cînd ne gîndim că un Bou de Grigorescu se vinde mai scump decît recent licitatele văcuţe, chiar că te-mpunge taurin un ditai orgoliul protocronist!
Un popor bovin
Azi, cînd e atît de trendy să discutăm despre brand-uri şi branding, să ne amintim că, la origine, brand semnifică nu altceva decît fierul roşu cu care văcarii işi însemnează viţeii, marcîndu-şi astfel proprietatea. De aici pînă la conceptul de marcă aureolată de valori – e un drum interesant de urmărit.
Mai interesant însă este să observăm că poporul cel mai dornic să se afişeze înţolit în brand-uri este poate cel bucureştean. Deducţia e simplă: bucureştenii sînt o cireadă consumistă. Prea se lasă de bunăvoie branduiţi. Stigmatizaţi de fierul înroşit care a înlocuit orizonturile roşii.
Oriunde ai fi dai de urma lor
A vacilor. Aici, în oraşul lui Bucur Ciobanul din legendă şi a lui Mircea Ciobanul din istorie. Oraşul unor celebre târguri şi locaşuri de sacrificiu dedicate vacii: Oborul, Vitanul, Abatorul – devenite toponime, merceonime şi adevărate sinonime ale bucureştenismului. Idem istorica Mînăstire Văcăreşti şi Zona Barbu Văcărescu, cea vînată azi de agenţii imobiliari.
Să dea bizar apelul la reîntoarcerea-n natură al organizatorilor Cow Parade-ului într-un oraş în care se mai simte încă damf de baligă bovină? Şocul vizual şi mentalitar al unei vacuţe pictate din Monte Carlo sau Barcelona să se simtă diminuat în Bucureşti? Să fie acesta perceput ca…
O formalitate a integrării…
… asemeni celeilalte, în sensul contrar al siluirii naturii de catre cultură, la care au fost constrînse vacile româneşti prin cercelarea standardizată cu placuţe galbene cu cod de bare?!
Ne-nvaţă Europa ce-s alea vaci? Ne dau birocraţii de Bruxelles revolvere să le “asomăm”? În timp ce artiştii lor faliţi ne instalează machete de vaci pe caldarîm, de parcă n-am şti ce-s alea…
Dar ce bine ne prinde-n grajd cîte-o olandeză de mare productivitate de la ajutoare…
Nu întîmplător…
Însăşi Europa e o vacă
Mai precis, o iubire a lui Zeus metamorfozat în taur alb – după cum ne-a lăsat în scris Exilatul de la Tomis. Europa, ca figură mitologică, e o fată călare pe taur. Şi, aşa cum Leda trece metonimic în lebăda jupiteriană care o fecundează, la fel prinţesa feniciană răpită de taurul Olimpului se preschimbă ea însăşi într-o ditai vaca!
Ţărmul pe care s-a produs silita acuplare nemuritor-muritoare i-a luat acesteia numele: Europa. Un continent. Mai nou, o instituţie. O mapă cu dosare. Un acquis.
Rămînînd o himeră care deopotrivă ne atrage şi ne înspăimintă. Şi, din cînd în cînd în istorie, ne mai şi regulează…
m un an în Re:publik)
“Va urez reclame cu logouri avand caciulite rosii de Craciun. Si felicitari care incep cu “Fie ca Noul An sa va aduca…” SMS-uri fericite!”
Blogariu
“… comunismul românesc nu e “comunismul”, e un comunism (?) second-hand, exact cum Vadim e un Jirinovski mult prea second hand, aşa cum Băsescu e un Putin second-second hand!!”
Mihail Vakulovski
“Arhimede a fugit gol si tipand pe strazi ca sa proclame o descoperire si un adevar; in schimb nu stiu ca vreuna din minciunile care au nenorocit lumea asta sa fi fost rostita de oameni in pielea goala. Sau, macar, in pantaloni scurti. Nu, de regula prostiile ticaloase sau criminale sunt spuse de “nume”, de branduri, cu fete lipsite de zambet si discursuri lipsite de umor. Solemnitatea este un joc fara prea multa noima pentru orice om cinstit, in schimb este o necesitate absoluta pentru toti escrocii. Nu, nu afirm ca ziaristi si lideri de opinie ar trebui sa apara in public in costumul lui Adam. Afirm doar ca ar trebui sa dam mai putina importanta costumului, si mai multa persoanei. Haina nu face pe om; solemnitatea nu e seriozitate; iar aparentele nu inseala din alt motiv decat pentru ca lumea le da prea multa importanta.”
Doc pe HotNews Blog
Radu Şerban şi Nicoleta Dumitru, proprietarii lanţului de librării Cărtureşti, confirmă public ceea ce a circulat ca zvon prin 2000. Se ştie că librăria “princeps” din Quinet s-a numit iniţial… Cărtăreşti. Ce nu se ştie e că într-o zi Mircea Cărtărescu i-a rugat să schimbe brandname-ul, pe motiv de confuzie cu propriul nume. A făcut-o fără citaţie şi fără scandal public. Şi, evident, fără pretenţii despăgubitoare. (Poet, dom’le…)
“[Numele] Cartaresti a fost ales pentru rezonanta sa de „sat al cartii”, „cetate a cartii”. La numai cateva saptamani de la deschidere, am realizat ca publicul nostru a asociat numele librariei cu cel al lui Mircea Cartarescu. Ne-a cautat el insusi pentru a ne ruga sa facem o modificare numelui intrucat primea foarte multe telefoane de „felicitare” pentru libraria proaspat deschisa.”
Cariere via Mihaela Berneagă
… în privinţa pretenţiilor acestuia din urmă faţă de operatorul telecom Zapp care chipurile ar fi exploatat abuziv imaginea lui Ceauşescu senior (no hyphenation):
Scrisoare deschisa domnului Valentin Ceausescu
Stimate domn,
am urmarit cu mare atentie spotul Zapp in care tatal dumneavoastra rosteste citeva replici. Dati-mi voie sa va spun ca e prima oara cind il ascult cu adevarat, desi am 40 de ani – deci minim 20 am trait expus la mesajele dumnealui.
Dom’le, nu e rau! Atitudinea corporala e buna, dinamica si frazarea sunt ok. Mesajul e deasemeni puternic si convingator. Pur si simplu ABIA ACUM l-am inteles!…
In aceste conditii, pe bune, aveti de plata la Zapp! Daca nu erau ei, nimeni nu l-ar fi ascultat vreodata pe tatal dumneavoastra, cu atentia pe care o merita.
Traiasca si infloreasca deci!
Cu intreaga pretuire,
Lucian Mindruta,
fost membru UTC, PCR, UTLM, PTAP, ETC