Uncategorized 15 August 2006, 4 Comments

Am cunoscut-o pe Mona Muscă în 1992, pe cînd încă nu intrase în politică. Am petrecut împreună o coadă straşnică la Consulatul Austriei din strada Salcîmilor, pentru vize. Trei sau patru ore de înghesuială printre oameni disperaţi, veniţi din toată ţara, au trecut pentru mine în modul cel mai agreabil, alături de această fermecătoare doamnă, a cărei cordalitate se împletea cu eleganţa, a cărei erudiţie se contopea în simplitate, în modestie. Odată sfîrşit degradantul ritual al obţinerii vizelor, ne-a părut parcă rău amîndurora că trebuie să ne despărţim. Oftam amîndoi, ne trăgeam sufletul după cele cîteva ore de haz din necaz, de causerie, de rîs sincer, fără oprelişti, trăite alături tocmai acolo, în acel pol al umilinţelor româneşti.
Ne-am reîntîlnit, ca să îmi dea o carte de care aveam nevoie la un examen. Am cunoscut-o pe fiică-sa, care a fost colega lui Zoltan şi eleva lui Iaru. Am revăzut-o apoi tot mai rar pe Mona Muscă. În ultimii ani, de cînd s-a făcut “demnităreasă”, am ezitat să o întîlnesc, cu gîndul să o menajez: îmi închipuiam că de abia răsuflă de atîţia petenţi, solicitanţi, vînători de favoruri…
Nu mă bucur deloc cînd mi se spune azi, cu o flaterie glumeaţă, că “am dat-o profetic” în textul cîntecului “Adio Mona” al Sarmalelor Reci. Mă bucur totuşi la gîndul că acum o pot revedea pe Doamna Profesoară fără să mă bănuiască de vreun interes, de vreo “lăcrămaţie”. Poate că între noi va exista o stînjeneală… Poate că nu ne vom mai putea privi în ochi cu atîta deschidere ca atunci, în ‘92, cînd făceam haz de necaz la ghişeul Occidentului.
Atunci, cînd încă nu era persoană publică, puţini i-ar fi reproşat trecutul “problematic”. Eu unul în nici un caz. Dacă aş reîntîlni-o azi, după atîta timp, aş evoca orele acelea de coadă, cînd ne-am susţinut unul altuia moralul; i-aş mulţumi pentru cartea care m-a ajutat să trec examenul. Pentru ce a făcut înainte nu o pot acuza cu titlu personal. Pot cel mult să rîd binevoitor de ce a făcut între timp…

P.S. Wow: Boariu mă pune în paralel cu Vînătorul de Lichele, fără îndoială cel mai citit editorialist al zilei. Comentariul pe care i l-am lăsat dedesubt e bineînţeles ironic.

Uncategorized 14 August 2006, 3 Comments


(c) Silviu Gheţie

Cum a apărut Scornelius, cum mi-a venit ideea “produselor Eminescu”, cum se face că nu am născocit nimic, nici Penescu nici eu, ci doar i-am pus pe alţii să o facă… – toate acestea (şi ceva în plus) în articolul-confesiune acordat Dilemei la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu. Am primit cîteva laude pentru acest cœur mis à nu, semn că din cînd în cînd merge să mai dau drumul robinetului cu destăinuiri la persoana I… mai ales cînd o fac cu sinceritate şi cu nimic de ascuns.
Dezamăgiţi vor fi poate doar scandalagiii de serviciu care, prin prezenta, îşi văd deşirate intrigile alarmist-conspiraţioniste.
Articolul a fost preluat în grupajul de ecouri scorneliene al LiterNet-ului, printre diferite pro-uri şi contre… Că acestea ultimele sînt răuvoitoare şi rău intenţionate – se poate lesne constata, în deplină transparenţă, prin simpla consultare a materialelor la care fac referire şi care le sînt acum vecine.

Uncategorized 10 August 2006, No Comments


(c) Rompres

Uncategorized 10 August 2006, 1 Comment


Sarmalele Reci in ONX

Sub un titlu care evocă 3 cîntece ale acestor 3 trupe, Alex. Leo Şerban întrevede o continuitate stilistică între Timpurile Noi ale anilor ‘80, Sarmalele Reci ale anilor ‘90 şi Vankul deceniului următor (evident, periodizarea este convenţională). Maestrul Leo vorbeşte o filiaţie (lucru rar în muzica românească, în care înaintaşii direcţi sînt îndeobşte taxaţi de dinozauri), decupîndu-şi playlist-ul cu precădere pe linia erotică. Ignorînd voit Timpurile nouăzeciste (varianta Iliescu, probabil prea dură pentru gusturile sale), ALŞ vede în Partizan moştenirea oficială a Timpurilor Noi… din vremurile vechi (TN varianta Moldovan). Nu insist asupra rîndurilor despre Sarmale: spun doar că merită citite. Urmează o cronică de album Vank, trupă la care criticul apreciază senzualitatea şi prospeţimea sugestiilor.

Uncategorized 09 August 2006, 3 Comments


la chitară – Emil Viciu
în trenuleţ şi pe de lături – lăptărişti & sarmalişti

BoshoRock by Night cu EMIL VICIU
Categoria: muzichie, e-misiunea — Subiectiv @ 2:40 pm
Emil Viciu, chitaristul de la Sarmalele Reci, este invitat in emisiunea BoshoROCK-ului.
Diseară, de la ora 22, Tiberiu Manescu va purta un dialog cu Emil Viciu timp de cel puţin două ore.
http://blynx.radiolynx.ro/muzichie/boshorock-by-night-cu-emil-viciu/
http://www.radiolynx.ro/
http://www.sarmalelereci.ro/

Uncategorized 09 August 2006, 1 Comment



Iată un articol din seria “pungilor de plastic”, publicat astă toamnă în B-24-FUN. Cum tot nu se găsea nicăieri online şi cum unii nu l-au citit, îl postez aici, cu menţiunea că anecdota Bucureştiului reperat de aviatori după fumul grătarelor i-o datorez lui Mircea Dinescu, de prin 2000, cînd îi luam interviu pentru AdMaker, ca unui ignorat guru al branding-ului de ţară. Uh-oh: nici interviul ăsta (luat în echipă cu Filip Stoler, care vorbea tot timpul…) nu-i arhivat nicăieri în spaţiul virtual. Cine-l vrea să bage comment!
Şi, că tot veni vorba de branding de ţară…




Binecuvîntat fie gratargiul care-şi curăţă grătarul
E uşor să nimereşti Aeroportul Băneasa din aer. Te iei după fumul micilor.

Pe Şoseaua Aerogării, fumul de proporţii vulcanice al grătarelor cu mici şi-l împart două celebre terase, alături de renumele de a servi cei mai buni mititei. Şi similitudinile merg mai departe…
Tendinţa lui 2005 este la ambele case micul nepătruns. Micul ratat. Micul recent. E simplu: deşi fumul se înteţeşte, micii rămân cruzi, nepătrunşi, superficial prăjiţi. Îi recunoşti la ochi după aspectul vărgat la exterior (parc-ar fi mititei de zebră!) şi după culoarea roşie a interiorului; iar la papilă, după senzaţia de carne crudă.
Un ospătar abil îţi va pretexta că amestecul conţine multă carne de vită, mai greu de prăjit, încercând astfel să prezinte viciul drept virtute… O fumigenă publicitară, la fel ca însăşi marea mizansenă care acoperă în fum tot capătul lui 5. Sofismul chelnerului urmăreşte meteahna gratargiului, şi amândouă o logică tipic românească: totul e să nu perii grătarul. La mai multe şarje, bavura grătarului capătă grosime, ceea ce intensifică fumul şi totodată slăbeşte prăjeala.
Însă… ce importanţă are carnea, substanţa cea precară, materia cea imundă!… Noi la terasele din Aerogară avem imagine; avem branding de patrie şi neam; avem esenţe ale fiinţei româneşti! N-avem „prin”, dar avem „întru”!
Conceptul fumului de mici îţi va fi pe deplin… nepătruns, dacă ţii seama de supremul secret: un fum bine realizat e acela care miroase mai îmbietor (şi adună astfel mai mulţi one-time-clients).
E ocheanul întors: imaginea României… în mic! Îţi dă ghes o extrapolare la sfere mai ample? Invită un analist.

Uncategorized 07 August 2006, 4 Comments


(c) Eugen Erhan & Tudor Muscalu

Cine e global e global. Şi cîteodată de-a dreptul planetar…
Ultimul Pid’jin pune bazele unui nou domeniu: enteropolitica.
Bîzdîcii din fundul mahărilor lumii par să aibă o explicaţie… rozalie.

Uncategorized 07 August 2006, 2 Comments


(c) Silviu Gheţie

Scornelius a aranjat vitrina cu Emineşti în atelierul LiterNet-ului. Adică, din marea listă a răspunsurilor la concursul cu “produse Eminescu”, le publică separat, în afara competiţiei, pe cele trimise de oamenii de litere.
Dacă din toate produsele Eminescu trimise poţi face un supermarket, Emineştii literaţilor merită puşi în vitrină. Evident, ei nu concurează pentru premii. Dimpotrivă, ei ne fac un mare premiu tuturor, binevoind să ne împărtăşească, cu acest pretext jucăuş, refecţiile lor la temă.
Ei, adică (în ordinea sosirii răspunsurilor): Iulian Comanescu, Sorin Adam Matei, Iulian Băicuş, Dan Silviu Boerescu şi Cristi Neagoe.
Şi lista rămîne deschisă.

… şi budigăii Creangă!


foto: Getty

Conform distinsului om de litere ieşean, în oraşul Junimii chiar s-au comercializat în anii ‘90 lenjuri intime pentru doamne şi domni, cu efigiile clasicilor noştri “în partea din faţă”. Kinky!
Poate cineva să trimită o poză? Dacă nu chiar obiectele dorinţei ca atare?!… Ar fi marele scoop cultural al verii! Şi ar demonstra că tot Iaşul e… zona erectă a ţării!
În acelaşi articol, maestrul Holban propune o etimologie ironic protocronistă pentru Scornelius… din… Scorillo. Merci, maître, e bună: Dan Pârvu de la RFI mă luase de pe la Scorniceşti… Adevărul e că un Scornelius Sturionu a apărut astă primăvară în Academia Caţavencu, cînd cu acel scandal legat de Cornelius Turianu şi CNSAS…
Mda, ştiu: cultura dăinuie mai mult…

Uncategorized 04 August 2006, 1 Comment


STATISTICI: Articole
31. Flavio Briatore are cancer (861 vizite)
32. Contrarevolutia de ghips (de Traian Ungureanu) (859 vizite)
33. Sah si mat de la Cotroceni (de Corina Dragotescu) (850 vizite)
34. Steaua s-a calificat in turul III al Ligii Campionilor (817 vizite)
35. Iar s-a scumpit benzina! (812 vizite)
36. CEC ar valora peste un miliard de euro, privatizarea ar trebui amanata cel putin doi ani (803 vizite)
37. Lista medicamentelor care raman compensate (775 vizite)
38. Pune-l pe Eminescu la produs – un concurs care face sa spumege pocalul? (677 vizite)
39. Horia Roman Patapievici: “Critica europeana la adresa SUA este ipocrita”(658 vizite)
40. Cover week-end(650 vizite)
Alte articole: [1 - 10] [11 - 20] [21 - 30] [31 - 40] [41 - 50] [»] [»»]