textier.ro

(în Creta, cu familia, fără internet)
Pînă mă întorc, consultaţi interesantul blogroll din dreapta.

Participare benevolă, în afara concursului

(c) GabiTh

Omu’ a participat, a propus “produse Eminescu” şi a cîştigat (unul dintre cele 5 premii).
Acum se plictiseşte.
Hei! Înapoi la muncă!
A început a doua ediţie a lui Scornelius! De data asta – cu Mioriţa…
(Frumoasă poză. Şi frumos fairplay-ul celorlalţi concurenţi.)

Apropo…
Spre deosebire de (unii dintre) noi, iranienii nu condamnă “trivializarea” poetului lor naţional.
Urmaşii Persanului se menajează.
Trebuie ca lichidul să fie mult mai negru şi mai gros decît acest distins cupaj bordelez, ca să le stîrnească îngrijorarea.

www.chateaulescart.com

www.t-post.se

Această “pungă de plastic” de anul trecut, care celebrează semicentenarul inventării tricoului, a primit multe aprecieri, tocmai atunci cînd îmi reproşam mai mult evazionionismul şi lipsa de implicare… Cînd colo – iată de unde se iţeşte interesul public!
Rigoarea de spaţiu de la B-24-FUN m-a împiedicat să marşez pe ironizarea tricourilor cu inscripţii anti-americăneşti şi anti-consumeriste (echivalente în fond ale unor neverosimile turbane cu inscripţii anti-islamice)…

Juma’ de veac de mâneci scurte

… şi piepturi vorbitoare

Anul ăsta se sărbătoresc 50 de ani de la inventarea t-shirt-ului. Înc-o scorneală comercială – bombăne unii. Înc-o strădanie de-a americanilor de a-şi încropi niscai istorie şi cultură – ricanează alţii.
OK, academicienilor, dar bruma lor de istorie şi cultură a ajuns să influenţeze o lume. Când până şi ultra-stângiştii care militează împotriva dominaţiei SUA îşi marchează strigătul de luptă printr-o inscripţie pe tricou – nu e ăsta un semn că razboiul le e dinainte pierdut?
Primele t-shirt-uri, lansate acum jumătate de veac de compania Hanes, îi vizau pe sportivi. Dar ca şi alte articole din garderoba casual, tricoul s-a transformat din accesoriu sport în ţoală a libertăţii.
În plus, libertatea corpului, lăsat să se simta şi să se exhibe confortabil, a prilejuit în mod firesc libertatea spiritului… Şi iata t-shirt-ul devenind un suport al exprimării libere, prin moda imprimeurilor. Surferii, skaterii şi motocicliştii – astea au fost stabilite în SUA ca grupurile cele mai influente în dezvoltarea culturii t-shirt.
În România, primele tricouri de bumbac şi le imprimau hippioţii artizanal, prin învârtirea vopselei textile care trebuia să dea efecte psihedelice, de vârtej. Au urmat tricourile de nylon cu Bruce Lee. Apoi hop şi tricourile disco, cu Abba şi Boney M! Rockul a înnegrit tricourile, punk-ul le-a sfâşiat… Iar Revoluţia le-a permis românilor să poarte în deplină libertate tricouri “branduite”: adevăraţi oameni-afiş plini de o veselă şi inconştientă fudulie.

Sarmalele Reci
în concert
în Club Utopia
vineri, 25 august, 21:00
Calea Victoriei 16-18,
pasajul Macca – Vilacrosse
0744 323 712
Sarma-recital de două ore
(cel puţin)
- pentru prima oară în recent lansatul Club Utopia!
- pentru ultima oara în România înaintea unui turneu în Spania!
Să le fim alături Sarmalelor care ne-au pregătit…

… Încă o premieră:
Un nou clăpar! Zoltán liber să încalece microfonul!
O dată cu acest concert, Sarmalele Reci inaugurează colaborarea cu pianistul Cătălin Ene, care îl degrevează astfel pe Zoltán András de cîntatul la clape.
Zoltan va putea astfel să se dedice mai mult partiturii vocale şi, spre bucuria fanilor, rolului de lider/frontman/amfitrion al trupei.
Ca pianist de jazz, Zoltán András a cîştigat Sibiul din ‘92 cu un grup din care mai faceau parte Sorin Romanescu şi Pedro Negrescu. (Zoltán András, ca şi chitaristul Emil Viciu, a studiat jazzul cu Marius Pop.)
Experienţa cu Sarmalele Reci i-a dat însă lui Zoltán prilejul să işi descopere şi să îşi dezvolte talentele de vocalist. Actualmente este unul dintre cei mai apreciaţi cîntăreţi de la noi. Porecla de “Sting al României” îl onorează, dar îl şi enervează pe acest artist original şi multi-talentat.
O dată cu venirea în rîndul Sarmalelor Reci a experimentatului Cătălin Ene (claviaturi), Zoltán András va putea să “zburde” mai mult pe scenă, să se ocupe de partea de show (a cărei precaritate le-a fost reproşată în timp Sarmalelor) şi, nu în ultimul rînd, să se concentreze asupra “celui mai frumos instrument muzical” – vocea.

(c) Silviu Gheţie

După ce i-a provocat pe cititorii de LiterNet la branduit produse cu numele lui Eminescu, concursul online “Cîştigă cu Scornelius” revine cu o nouă probă. Se numeşte “Completează spaţiul mioritic” şi îşi propune să… scoată rapsodul din tine! Concurenţii sînt îndemnaţi să parodieze versurile variantei canonice (Alecsandri) a Mioriţei, într-un spirit nou, updatat şi, pe cît se poate, cu semnificaţii interesante pentru contemporani.
Premiile – ca de obicei, cărţi.
Sînt dator cu o precizare care din păcate n-a mai încăput în prezentarea concursului; şi anume că această probă, cu Mioriţa remix, mi-a fost sugerată de Cristina Foarfă, căreia şi pe această ocazie îi sărut mîna.
Blaga zice că locuim într-un spaţiu mioritic. Se pare însă că trăim şi un timp mioritic. Ieri, în ziua lansării ediţiei mioritice a concursului, s-a mai întîmplat că:
- Eugen Erhan şi-a inaugurat pe Metropotam comics-ul MitoMania, cu un episod dedicat… Mioriţei;
- Jubjub a iniţiat un concurs de traducere colectivă a Mioriţei… în franceză!

(c) Silviu Gheţie

În România post-Titan Ice există şi aşa ceva: ViaGRA Advertising!
Şi din cît se vede, are mare căutare…
Ne putem aştepta ca, după semnalarea din AdPlayers, să li se mai… învigoreze traficul, şi aşa destul de vînos…
(Atenţie la “cel mai bun referrer al zilei”…)

Scornelius şi-a desemnat cîştigătorii la prima ediţie a concursului, cea dedicată lui Eminescu.

Lichiorul lui Goethe mi-a amintit de celebre asocieri dintre poeţi şi licori.
Dăm la o parte villonelele, păstorelismele şi catrenele lui Khaiam. Nu vorbim de bacanale, dionisii, cînturi goliardice; nici de cîntecele lui Gică Petrescu sau de “Şpriţul de vară” al textierului (ultimul pe listă, cu voia dv.)… Nimic scris: vorbim despre ce (sau cine…) e îmbuteliat şi căpăcit cu plută. Poeţi reificaţi şi vinificaţi. Poeţi pe care-i poţi degusta, sorbi şi gîlgîi.
Şi avem aşa:
Lacrima lui Ovidiu (vin licoros de Dobrogea);

Bordeaux-ul lui Rimbaud (un Charleville-Mezières… “pe care… l-am… băut”);

Vinu’ lu’ Dinescu (Gălbioară de Potelu, vin uşor din nisipurile Olteniei).

Din lipsă de poze ale sticlei, redau posterele propuse de agenţia de design Inova, cîştigătoare a premiului AdMaker, la un concurs pe care l-am organizat acum 4 ani, alături de Bogdan Alexandrescu de la Notorious şi Filip Stoler, evident sub patronaju’ lu’ Dinescu.

Coperta Alcoolurilor lui Apollinaire i-o dedic micului Apollinaire, un cultivator al dihotomiilor stricte, maniheiste, care, prin reacţionarismul lui “haios”, l-ar nedumeri pe ilustrul său naş de peste veac (şi de peste pod).
Continuă careva? Vă dau voie şi cu sportivi, actori şi cîntăreţi.
Pe Draga Olteanu la 2 litri şi Ochii lui Dobrin i-a evocat acelaşi preaplecat, al dv., mandea.

… şi îi vîră degetele prin desuuri.

Addendum germanist la prima ediţie a lui Scornelius, “Pune-l pe Eminescu la produs”:
Mihaela Butnaru semnalează, alături de marioneta Goethe (mascotă de birou), lichiorul lui Goethe; mai precis lichiorul Faust al lui Goethe.
O sublimare a spiritului în spirt.
Încă un prilej de reflecţie pentru mai junii sau mai… seniorialii dispreţuitori ai stomacului care s-au scandalizat “la cheie”, aflînd de nevinovatul joc cu posibile “produse Eminescu”.