Addendum la "Un erou american"Bule, bule de vînzare!

Ce am răspuns la Observator Cultural

Uncategorized @ 08 March 2006

Cu plăcere m-am supus solicitării Adinei Diniţoiu de a participa la dezbaterea Observatorului Cultural - “Jurnalism cultural vs. critică literară” – declanşată de un recent articol al lui Dan C. Mihăilescu.
La chestionarul:


1. Care ar fi definitia jurnalismului cultural si cum se manifesta astazi, in presa romaneasca?
2. Credeti ca jurnalismul cultural si critica literara se afla intr-o relatie de complementaritate sau de excludere (sau de alta natura)?
3. Poate fi vorba de o modificare notabila a discursului critic in jurnalismul cultural?

am răspuns astfel în ultimul Observator Cultural (nr. 53/2 martie):

1. Ca rubricaţie jurnalistică, “cultura” este pusă la noi laolaltă cu “divertismentul”, cu “mondenul” sau, în cazuri mai onorante, cu “educaţia” şi “media”. La “cultură” sînt trimişi jurnaliştii ucenici, ca să-şi facă mîna. A fost şi cazul meu în ’87, cînd am fost trimis să tratez subiectul brigăzilor artistice studenţeşti (forme ale disidenţei, că tot veni vorba)…
Privită încă separat de restul fenomenelor sociale, cultura este tratată în presa românească fie ca loisir, fie ca obligaţie împilatoare (de cînd n-aţi mai fost la teatru?, subînţelegîndu-se “inculţilor”).
Sînt multe reviste culturale de la noi care fac eforturi în a re-propune cultura ca un fenomen integrat societăţii. Dar… opoziţia vine de multe ori “chiar din partea casei”, de la acei cărturari care ţin prea mult la rolul de luminători ai neamului şi pe care îi vexează posibila asociere, fie şi prin paginaţie, cu vreun artizan care sculptează mînăstiri din chibrituri (deşi poate acesta din urmă are un mesaj important de transmis)…
Ca jurnalist cultural, mă consider un produs al viziunii “integrate” asupra culturii. Direcţia, inaugurată în anii ’90, de deschidere către “polis” şi “civis” a unor intelectuali români importanţi, din universităţi, reviste şi alte instituţii, m-a format şi mi-a trasat cariera, chiar destinul. Am sărit dinspre Dilema şi Observator înspre Capital şi AdvertisingMaker cu perfecta conştiinţă că economia şi marketingul sînt forme ale culturii, la fel ca şi religia sau sportul! La Observator am ţinut cîţiva ani o rubrică numită “Cultură & consum”, cu o intenţie oarecum declarativă, chiar polemică, la adresa direcţiei bovarice, tîrziu-romantice, a “corifeilor” Culturii cu majusculă. Actualmente mă simt foarte provocat să-mi ţin rubrica periodică în B-24-FUN. Ştiu, e o “fiţuică de cîrciumă”, dar cultura se face (şi) în cîrciumă! (Honni soit…)

2. Cartea nu mai e un obiect sacru. Literatura nu mai e o religie. Critica literara nu mai e o teologie. Critica literară dispune în schimb de o sumedenie de instrumente performante de analiză care fac din ea o disciplină de elită, inspiratoare şi normatoare pentru celelalte genuri de critică (şi de discurs metacultural) – mai impresioniste, mai vagi, mai “aeriene”. Nu o dată disciplinele literare au fecundat cu succes alte domenii de studiu cultural.

3. Venind dinspre publicitate, îmi place asemuiesc în glumă criticul cu un copywriter: în definitiv, amîndoi au o marfă de lăudat! Iar cum cartea e tratată tot mai mult ca un produs comercial, autorii ca vedete, editurile ca brand-uri – nici nu e o glumă prea deplasată! Provocarea actuală a criticului este să “vîndă” cărţi, pledînd totodată pentru literatură în sine, în faţa unui public care nu (prea) mai citeşte, nu (prea) mai gîndeşte, nu (prea) mai trăieşte plenar. Marile virtuţi ale criticului de azi sînt deschiderea faţă de cititorii latenţi şi un anumit entuziasm de tip iluminist.
Spus sub formă de “nutopie” SF, criticii (literaţii în general) sînt depozitarii unor taine vitale pe care omenirea e pe cale să le piardă, printr-o fatală inconştienţă. Şi atunci rolul lor este să îi reiniţieze pe pămînteni, printr-o muncă dificilă, plină de neajunsuri, dar şi de mari satisfacţii.
Dan C. Mihăilescu însuşi este o figură emblematică pentru acest nou destin al criticii. Apariţia sa la televizor, vorbind despre lucruri aparent firoscoase, într-un format mai degrabă arid – se dovedeşte mai caldă, mai umană, mai încărcată de simpatie şi de emoţie decît în cazul “frumuşeilor” de tip Andreea şi Mircea, cei angajaţi cu mare tam-tam să îi consoleze, să îi împace şi să îi reunească pe oameni. Succesul lui Dan C. Mihăilescu la categorii diverse de telespectatori este o dovadă a faptului că direcţia aceasta, a criticii tip Reader’s Digest, este una posibilă. Mai mult chiar: este o comandă socială!

One Response to Ce am răspuns la Observator Cultural

  1. Chestionare Auto Says:

    A mai scris cineva despe Ce am răspuns la Observator Cultural?

Leave a Reply